Nunta cu lego

Nunta cu lego am pregatit-o cu drag si spor pentru Kinga si Bogdan ceva mai mult de un an de zile.

Ei si-au dorit cat mai multe elemente personale si personalizate incluse in decorul nuntii. Asa ca am avut grija sa se intample asta. De la invitatiile de nunta pe dischete si pana la piese de lego atasate de flori, le-au avut pe toate exact asa cum si le-au imaginat. De fapt, mai minunate decat si le-au imaginat!

La nunta cu lego am auzit in randul invitatilor si intrebarea: “Lucreaza la LEGO de fac atata reclama?” Nu, mirii nu lucreaza la lego, ci in IT, in Cluj-Napoca, dar inca iubesc jucariile din lego si nu numai. Hai, recunoaste ca si tu inca te mai joci cu lego… sau montezi mobila de la Ikea, pe post de lego pentru adulti :)

Cine s-a ocupat de decorul pentru nunta cu lego?

Dupa ce am stat de povesti cu ei doi, ne-am dat pe Pinterest. Cu ce am gasit pe acolo, le-am construit un concept IAM pentru nunta cu lego. Si apoi ne-am pus serios pe treaba! Adica am pus pe lista cine se ocupa de ce elemente. Am facut un apel la oameni pasionati de IT pentru cartile de pus pe mesele invitatilor. Kinga i-a cumparat cadou de ziua lui Bogdan inca o serie de jucarii numai bune de pus pe prezidiu.

Buchetul de mireasa si toate celelalte aranjamente florale au iesit din mainile foarte pricepute ale floristului Julia Kantor. De tot ce inseamna flori de hartie, numere de masa din lego si alte detalii, s-au ocupat Kinga cu Bogdan. Da, si Bogdan. Da, au avut prea mult timp liber – le-am tot zis asta :) Si i-am si laudat intr-un video, pe care te invit sa-l re(vezi):

Am postat in timpul nuntii cateva imagini cu detaliile despre care iti ziceam mai sus, pe contul meu de instagram. Apropo, daca inca nu ai facut-o, CLICK follow ;) Poti vedea acolo o serie de furnizori pe care ii recomand cu drag, pe langa inspiratie cu polonicul pentru nunta ta.

nunta cu lego

Kinga & Bogdan – 27 mai 2017

Cand ne-am emotionat cel mai tare, la nunta cu lego?

Fara trambite si cetere si cine mai stie ce “iertaciuni”, Kinga si Bogdan s-au intalnit cu familia acasa inainte de a merge la cununiile religioase. I-am ajutat sa daruiasca flori familiei, ce aveau cate un omulet de lego reprezentativ fiecaruia.

Ei s-au luat in brate fara sa zica mare lucru. Sincer. Nu sa-si ia ramas bun, ci sa-si reimpartaseasca iubirea. Sa se bucure ca sunt cu totii acolo impreuna, pentru un eveniment asa important.

Marius Neag a surprins exact emotia lor. Si lacrimile de bucurie! Pe-ale mele n-a apucat sa le surprinda… Deci e ca si cum nu s-a intamplat. Caci cine a mai vazut wedding planner sa planga?! Oricum, poze cu astfel de lacrimi fericite si sters lacrimi va arat cu alta ocazie ;)

nunta cu lego

Ce ai citit mai sus sunt doar cateva impresii de la nunta cu lego. Asa ca promit sa revin cu povestea intreaga si cu echipa de furnizori cat de curand!

***

Vrei si tu o nunta IAM in care sa zambesti cu gura pana la urechi? Nu vrei sa te streseze starea decorului, a candy barului sau cand vine urmatorul fel de mancare? Scrie-mi un e-mail la wp@ioanamihet.ro si ne putem intalni la o discutie.

Comments

comments